Ilie Bănăduc, fotbalistul din fruntea kaiac-ului românesc

20 Nov 2015 11:04

Ce aspiraţie umană poate fi mai frumoasă decât gloria sportivă? Şi ce împlinire poate fi mai mare decît aceea că de-a lungul vieţii ai schimbat destinele a mii de copii? I-ai smuls de pe o corabie ce plutea în derivă în tumultul unei vieți nesigure și i-ai adus într-o canoe care taie sprintenă valurile în drumul către titluri naționale, europene, mondiale și olimpice. Modelatorul destinelor a peste 3500 de sportivi, de-a lungul celor 33 de ani de carieră și câștigătorul Premiului de Excelență oferit de Jurnalul de fapte bune este Directorul Clubului Sportiv Școlar Orșova, tehnicianul Ilie Bănăduc.

de Mihai Bădescu

Profesorul Ilie Bănăduc conduce astăzi cel mai titrat club de juniori de kaiac-canoe și canotaj din Europa. Paradoxal, în copilărie nu s-a gândit nicio clipă la sporturile nautice, ci a iubit fotbalul. A evoluat la cluburi titrate din fotbalul românesc cum sunt CSM Reșița și Pandurii Târgu Jiu, dar acest sport nu era scris în viitorul tânărului fotbalist. Accidentări grave la ambele picioare i-au curmat brusc cariera sportivă.

Dar nu întâmplător! Acolo, sus, providența stabilise că menirea lui Ilie Bănăduc este aceea să schimbe destine. Să selecteze copii, care ulterior, sub îndrumarea sa ori a altor colegi de club şi disciplină sportivă, aveau să ajungă între cei mai mari sportivi ai României. Proaspătul profesor pășea ca tânăr antrenor pe porțile CSS Orșova în anul 1982, la un an după ce terminase Facultatea de Educație Fizică și sport din București.

„În tinereţe am jucat fotbal de performanţă la Dierna Orşova, la CSM Reşiţa şi la Pandurii Târgu Jiu. Dar accidentându-mă grav la ambele picioare, am suferit patru operaţii de menisc în decurs de trei ani şi a fost imposibil să mai continuu. Atunci mi-am spus că trebuie să mă apuc de altceva şi am pus mâna pe carte. Am intrat din a doua încercare la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport de la Bucureşti, secţia sporturi nautice.”

Admis la facultate, în urma unei concurenţe acerbe, profesorul spune că a avut şansa să fie îndrumat de mari nume ale sportului nautic românesc. Profesorii Sergiu Zelinski, Octavian Mercurian şi  Ivan Milicin i-au aprins pasiunea pentru sportul nautic, o pasiune care avea să fie completată mai târziu de o calitate unică. Aceea de a descoperi copii apţi pentru performanţa sportivă.

 „Am îndrăgit acest sport şi mai mult după ce am început să lucrez. Când în anul 1982 am ajuns antrenor la Clubul Sportiv Şcolar Orşova, am simţit chiar de la început că selecţia mi se potriveşte. Pe mine mă motivează foarte mult să identific noi copii talentați, să-i aduc, să-i cresc şi să-i formez, într-un cuvânt să-i descopăr, ceea ce am făcut încă din primul an de când am terminat facultatea. Vreau să vă spun că în cei aproape 35 de ani am selecţionat în jur de 3.500 – 4.000 de copii. Cred că am parcurs sute de mii de kilometri în căutarea lor. Nu există şcoală, judeţ, reşedinţă de judeţ, de la Halmeu din Maramureş, până la Rădăuţi pe Prut, până la Sulina, până la Calafat sau Baziaş în care să nu fi umblat în căutare de copii pe care să-i descopăr şi pe care mai apoi să-i formez ca oameni şi ca sportivi”.

„Eu sunt doar un descoperitor”

Medalia olimpică, aceasta a fost mereu ţinta supremă a antenorului Ilie Bănăduc. Şi este o ţintă adeseori atinsă, pentru că de la clubul orşovean au plecat la cluburi mai mari din ţară, Dinamo sau Steaua, zeci de sportive şi sportivi care aveau să ajungă mai târziu multipli campioni naţionali, europeni, campioni mondiali şi chiar olimpici, cum sunt Mitică Pricop şi Florin Popescu, medaliaţi la Sidney, sau mehedinţeanul Iulică Ruican, medaliat cu aur la Barcelona în 1992.

„Eu sunt doar un descoperitor”, spune cu modestie tehnicianul. „Aceşti copii trec prin mâinile a trei, patru cinci sau zece profesori care să-i modeleze pentru marea performanţă. Pentru că ţelul meu, ţelul nostru, al celor care lucrăm în acest club a fost mereu o medalie olimpică. Eu când iau din clasa a VI-a un copil îi spun tatălui său: Mi-ar plăcea ca fiul dumneavoastră, fiica dumneavoastră să ajungă într-o zi un mare campion olimpic. Dumitru Pricop şi Florin Popescu sunt doi dintre sportivii care au trecut prin mâinile mele, pe care i-am modelat şi pregătit pentru performanţă.

In sala de sport la Orsova

În sala de sport la Orșova

 

Împreună au obţinut aurul şi bronzul la canoe, la olimpiada de la Sidney, în anul 2000. Astăzi cei doi sunt ofiţeri în cadrul Clubului Dinamo Bucureşti, m-am mândrit cu ei, au făcut mari performanţe sportive, iar acum sunt antrenori ai loturilor naţionale de juniori şi seniori ale României. Raluca Ioniţă şi Elena Radu, medaliate cu bronz în caiac 4, la 500 de metri, la aceeaşi olimpiadă, sunt alte două fete extraordinare care au trecut pe la secţia noastră. La canotaj îl avem pe Iulică Ruican, singurul campion olimpic al Mehedinţiului, un om extraordinar, care astăzi este comandantul Clubului Steaua Bucureşţi, Magdalena Dumitrache, Mărioara Popescu, Ionela Papuc. I-am amintit aici numai pe medaliaţii olimpici, pentru că dacă ar fi să enumăr campionii europeni şi mondiali mi-ar fi imposibil”

Anii foametei

Dar dincolo de momentele fericite şi performanţele excepţionale, clubul orşovean de juniori a trecut şi prin clipe grele. Totul a culminat cu perioada 2012 – 2014, când din cauza unor politicieni ostili, care îi doreau desfiinţarea pentru a pune pur şi simplu mâna pe clădirea bazei sportive, clubul ajunsese într-o stare deplorabilă. Cum fondurile au fost tăiate, sportivii erau ţinuţi în condiţii mizere, nu mai aveau ambarcațiuni cu care să se antreneze, dar ceea ce era cel mai grav, nu mai primeau masă. Ceea ce înseamnă că făceau patru ore de antrenament zilnic în timp ce mâncau biscuiţi, napolitane şi tot felul de alimente absolut nepotrivite carierei unui sportiv. Din cei 70 – 80 de sportivi doar 35 au mai rezistat, restul fie au plecat către alte zări, fie au renunţat la sport. Dar cu toate acestea, profesorul Ilie Bănăduc spune că nu i-a trecut niciodată prin gând să renunţe la ceea ce face.

„După nenorocirea prin care am trecut, aceea de a nu avea mâncare pentru copii, am răms singur. Mi-am spus că dacă nu reuşesc, mă leg cu lanţuri de porţile Ministerului Învăţământului. Am fost chiar atenţionaţi să nu facem asta pentru că lucrurile se vor rezolva.  Din fericire nici nu am ajuns acolo, pentru că problemele noastre chiar au găsit o rezolvare între timp. Am trecut prin clipe grele şi eu şi colegii mei din cauza celor care au vrut să distrugă acest club, dar noi sportivii am învăţat să ne punem spate la spate şi când este greu trecem peste toate lucrurile acestea”.