Micul violonist de azi, marele artist de mâine

9 Dec 2015 18:15

Într-o realitate atât de zbuciumată şi de plină de lipsuri, încă se nasc copii al căror talent chiar poate face lumea un loc mai frumos, mai bun. Este şi cazul lui Leonard Alexe, considerat, la 12 ani, printre cei mai buni tineri violonişti din ţară. Pentru rezultatele sale, pentru curajul şi hotărârea de a-şi urma visul, Leo este noul bursier al campaniei Jurnal de Fapte Bune.

Text: Gabriel Peneş

Fotografii: Vlad Chirea

Palmele îi sunt umede, broboane de transpiraţie i se preling pe frunte, iar un gol rece i se deschide în stomac, aducându-l aproape de leşin. Leo, aşa cum îi spun toţi apropiaţii, se scutură ca de o haină grea ce stă să-l înăbuşe. „Pot s-o fac! Pot s-o fac!”, îşi spune în gând şi intră pe scenă. Din clipa aceea, băiatul înăltuţ, dar graţios, cu privire blândă, dar adâncă, devine, practic, un alt om. Din clipa aceea, el e stăpânul viorii, al sunetelor, al emoţiei celor care îl ascultă şi-l privesc.

Pe corzile vechii şi deja micuţei viori Gliga, singura pe care bunul lui profesor, Doru Munteanu, a reuşit s-o găsească acum 3 ani prin magazia Colegiului Naţional „George Enescu”, aleargă compoziţii de Paganini, Mozart, Brahms ori Wienawski, ce sunt adesea de o dificultate tehnică demnă chiar de un student la Conservator.

„Îl consider cel mai bun violonist de vârsta lui din ţară. Ba poate face faţă cu succes şi altora mai mari cu câţiva ani”, afirmă cu certitudinea omului care ştie despre ce vorbeşte profesorul Munteanu.

Aviatorul aspirant dă totul pentru muzică

Dar Leo se visa iniţial aviator. Privea la avioanele şi elicopterele ce mai treceau pe deasupra casei şi îşi imagina cum ar fi să le piloteze chiar el. Asta, însă, până spre 7 ani, înainte de a intra la şcoală. Până în ziua în care, întâmplător, a ascultat la televizor un concert de Oskar Rieding, unde, dincolo de muzica orchestrei, cineva cânta superb la un instrument numit vioară. Oare câţi alţi copii s-ar fi oprit fascinaţi din joacă şi, chiar în clipa aceea, şi-ar fi decis viaţa spunând părinţilor:

„Eu aş vrea să cânt de acum încolo la vioară!”?

VLAD7570

Dar chiar aşa se întâmplă în asemenea situaţii, cu asemenea copii. Apare, aparent ca dintr-o întâmplare, declicul, revelaţia. apoi hotărârea ce schimbă totul. Brusc, parcă se face lumină în interiorul fiinţei lor şi văd totul clar, ca nişte oameni mari, maturi. Aşa a ajuns şi Leonard să dea examen pentru a intra la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu”. Sigur, o mai fi contat că prin tinereţe tatăl lui s-a jucat, aşa, cântând la contrabas, o fi şi vreo genă ce l-a „tras de mânecă”, dar toate acestea sunt lucruri complicate şi încă misterioase pentru logica umană. Certă e doar decizia fermă a unui copil de 7 ani. Apoi munca lui titanică de atunci încoace.

Şi au trecut deja 5 ani de la acel moment. 5 ani în care, aproape zi de zi, Leo repetă şi câte 6 ore la vioară, fie că e vorba de orele de la şcoală sau de cele ale studiului individual, acasă. Iar roadele au început să se vadă în premiile şi distincţiile tot mai multe şi mai importante. Cum e şi premiul I obţinut la finalul lui noiembrie la concursul „Paul Polidor”, dar şi la multe altele.

VLAD7614

„I-a rămas mică vioara asta, că e din aceea treisferturi, pentru copii mai mici ca el deja. Cântă cu mâna înghesuită, arcuşul se înţepeneşte, se strică, se chinuie, de fapt, dar el tot câştigă premii”, spune mama lui Leo cu vocea plină de lacrimile pe care încearcă să le ascundă.

În plus, alţi tineri artişti din generaţia lui merg la concursuri în străinătate, se perfecţionează luând contactul cu lumea mare a muzicii. Leo nu a plecat nicăieri. Nu sunt bani pentru asta. El însă repetă şi cântă la nesfârşit, ajutat şi de o memorie remarcabilă. După 2-3 repetări de pe partitură, reţine întreaga piesă fără greşeală.

„Îmi închipui că sunt într-o lume doar a mea, atunci când încep să cânt. O lume ca un câmp plin cu flori, cu soare şi cer senin”, îmi spune Leo cu zâmbetul acela timid-inocent, specific unui copil, aşa cum încă e şi el.

Dar îşi mai închipuie că, peste ani, va fi solist pe marile scene ale lumii. „Aşa, ca Răzvan Stoica, idolul lui, care a fost declarat cel mai bun tânăr violonist din lume până în vârsta de 28 de ani”, precizează mămica lui Leo. Până la acel moment, însă, mai e multă, multă muncă. Multă transpiraţie, mulţi fiori reci, multe goluri în stomac. Dar Leonard închide ochii, inspiră adânc şi îşi şopteşte: „Pot s-o fac! Pot s-o fac!”. Şi devine din micul violonist de azi, marele artist de mâine…

VLAD7594

„La vârsta lui, e cel mai bun din ţară!”

„Despre Leo ar fi multe, multe de spus. Astă-vară, de exemplu, în timp ce toţi colegii lui erau plecaţi în vacanţă, el a studiat, a repetat câte 3 ore pe zi. Efortul lui este, însă, recompensat în fiecare an de premiile pe care le obţine la concursuri. Îl consider cel mai bun violonist din România, la vârsta lui. Are premii I şi la pian şi la solfegiu, nu doar la vioară. Este un copil inteligent, cuminte, ascultător şi civilizat. Eu sunt convins că are toate şansele să ajungă precum Răzvan Stoica, date fiind şi talentul pe care-l are, dar şi munca pe care o depune.”

Prof. Doru Munteanu

De ce are nevoie Leo

Are mare nevoie de o vioară nouă!

  • Leonard ar avea nevoie, în primul rând, de o altă vioară, una mai mare, întreagă, adaptată datelor lui fizice actuale.
  • Arcuş, corzi,  cărâi, partituri şi tot ce e nevoie pentru a cânta la vioară la nivel de performanţă artistică, inclusiv plata corepetitorului
  • Plata participării (transport, cazare, hrană) la diferite concursuri internaţionale, dar şi naţionale

VLAD7582

Despre Jurnalul de fapte bune

Jurnal de fapte bune este un proiect derulat de Asociaţia Pentru Familie, cu sprijinul Caroli şi în parteneriat cu Libertatea şi Fundaţia Ringier, prin care 16 de copii fără posibilităţi materiale, dar cu performanţe în sport, muzică, arte sau învăţătură, vor primi timp de un an burse lunare în valoare de 1.000 de lei.

„Este dureros să vezi că un copil atât de bun, cu o vocaţie de netăgăduit, nu îşi permite să participe la marile concursuri, singurele unde se poate măsura corect şi unde îşi poate face un nume. Aşa cum spunea profesorul care l-a luat sub aripă, Leonard nici nu mai visează la cărţi şi partituri noi sau la vreun concurs în străinătate. Îi oferim cu toată inima această bursă, nădăjduind că va compensa pentru lipsurile care i-au marcat până acum scurta carieră”, spune Laura Duşleag, directoarea Asociaţiei Pentru Familie.