Natalia Jureschi-Gheorghe, antrenoarea marilor înotători de mîine

18 Dec 2015 12:10

Dacă valoarea nu ţine de numărul anilor, atunci, cu siguranţă, acesta este şi cazul Nataliei Jureschi-Gheorghe, profesoară de înot la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Bucureşti. Performanţele copiilor pe care îi antrenează sunt cea mai bună mărturie pentru priceperea şi dedicarea unui om care, la doar 35 de ani, reuşeşte să transmită elevilor ei ştiinţa, dar şi voinţa de a reuşi să facă performanţă, să fie printre cei mai buni din generaţia lor. Totul în cadrul unei discipline ce înseamnă mai mult decât un simplu sport, înseamnă o „construcţie” fizică, dar şi educaţională, chiar un mod de viaţă. Pentru toate acestea, Natalia Jureschi-Gheorghe este noul îndrumător de talente recompensat cu un Premiu de Excelenţă de către Jurnalul de Fapte Bune.

de Gabriel Peneş

Nu este o regulă să fii un sportiv cu mari performanţe pentru a deveni un antrenor de excepţie. Contează însă să respiri aerul acelui sport, să îi ştii „bucătăria”, resorturile intime, trăind din interior, ca sportiv, toate mecanismele fine pe care el le presupune. Apoi, neapărat, să iubeşti ceea ce faci. Antrenoratul nu e un serviciu la care mergi vrând-nevrând, după care spargi uşa, preocupat doar de problemele strict personale.

E o vocaţie, e un destin în care propria viaţă devine, cumva, un „accesoriu” al misiunii asumate: aceea de a scoate la iveală şi de a pregăti cât mai bine copiii şi tinerii ce visează să facă performanţă în acel domeniu. Născută în Bucureşti, Natalia Jureschi-Gheorghe a copilărit în preajma Stadionului Naţional, aşa cum se numeşte el azi. Dar întâlnirea cu înotul s-a întâmplat datorită intrării ei ca elevă, chiar din clasa I, la Liceul Industrial nr.37, actualul Colegiu Naţional „Emil Racoviţă”. „Cred că a fost şi o combinaţie cu faptul că mama se temea teribil de apă. Aşa că trebuia ca măcar fiica ei să depăşească fobia aceasta”, mărturiseşte profesoara.

Dar a mai fost ceva. Ceva ce ţine tot de vocaţia aceea a antrenoratului. Întânirea cu doamna Doina Sava, chiar atunci, în primul an de şcoală, „un antrenor excepţional”, aşa cum o caracterizează Natalia Jureschi. Din clipa aceea, înotul a devenit o parte importantă a existenţei copilei de atunci. Mai târziu, avea să devină însăşi viaţa ei. Recunoaşte că nu a avut mari performanţe ca sportivă:

„Am fost o elevă foarte silitoare, o sportivă dedicată, dar din păcate nu am avut probabil nici talentul necesar şi nici “tăria” unui sportiv de mare performanţă. Am făcut înot pentru plăcerea de a face sport şi pentru bucuria de a face parte dintr-un grup de oameni speciali (am fost colegă cu Dragoş Coman si Cezar Bădiţă, care aveau să ajungă mai târziu chiar şi finalişti olimpici), dar şi datorită antrenoarei mele. Ca rezultate personale, la seniori nu mă pot lăuda decât cu locuri în primii 5 la nivel național, la probele de rezistență  – 400  si 800 liber – şi locul 3 la 200 spate, dar am fost medaliată cu ștafeta la numeroase competiţii.”

Antrenorul nu este nici frate, nici prieten

Gândul antrenoratului s-a cuibărit în ea, probabil mai ales datorită mentorului deosebit pe care ea însăşi l-a găsit în profesoara Doina Sava – încă din şcoala primară. „Eram clasa a IV când am susținut sus şi tare în faţa părinţilor că vreau sa devin antrenor. Şi… am reușit!”. Iar pentru asta a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea nataţie, fireşte, iar din anul 2003 a devenit profesor-antrenor la clasa de înot din cadrul Colegiului Naţional “Emil Racoviţă”, locul în care debutase propria ei poveste de dragoste cu acest sport.

Natalia Jureschi-Gheorghe, la recentele campionate de la Piteşti, împreună cu componenţii ştafetei de 4x50 m, după obținerea medaliei de aur si a unui nou record național, categoria „băieți 13 ani!. De la stânga la dreapta: Gabriel Hliban, Razvan Rath, David Rusu, Vincentzo Popa.

Natalia Jureschi-Gheorghe, la recentele campionate de la Piteşti, împreună cu componenţii ştafetei de 4×50 m, după obținerea medaliei de aur si a unui nou record național, categoria „băieți 13 ani!. De la stânga la dreapta: Gabriel Hliban, Razvan Rath, David Rusu, Vincentzo Popa.

Se poate mândri cu rezultate excepţie, dacă ne gândim că din grupa ei de 20 de copii, 14 sunt medaliaţi la competiţii de nivel naţional la categoriile lor de vârstă. Printre ei se află, de exemplu, Vincentzo Popa, Răzvan Rath, Maria Burlacu, toţi trei campioni naţionali, ori Sabina Tudorache, campioană şcolară, dar şi Rebecca Chelu, deja bursieră a Jurnalului de Fapte Bune. Şi chiar zilele trecute ştafeta de 4×50 băieţi, formată din Popa şi Rath, pomeniţi mai sus, cărora li s-au adăugat Gabriel Hliban şi David Rusu, a câştigat medalia de aur la Campionatele de Politalon de la Piteşti, categoria „băieţi 13 ani”. Ba chiar cu un nou record naţional. Iar aceasta este, de fapt, răsplata pentru un profesor, pentru un antrenor.

„Chiar dacă pare un clişeu, pentru mine înotul reprezintă un mod de viaţă. Nici nu mai ţin minte zilele în care să nu fi avut nimic în comun cu înotul. El a fost şi este, pentru mine, şi sport, şi trăire. şi emoţie, şi împlinire profesională. Antrenoratul mi-a dat șansa sa lucrez cu copii talentaţi, să obțin rezultate bune, să îmi demonstrez că limitele pot fi depășite”, spune Natalia Jureschi-Gheorghe.

Alături de Rebecca Chelu, bursiera Jurnalului de Fapte Bune

Alături de Rebecca Chelu, bursiera Jurnalului de Fapte Bune

„Filosofia” ei pedagogică nu este de tipul celei în care profesoara, antrenoarea se transformă într-un soi de soră mai mare sau de prietena cea mai bună a unor, la urma urmei, copii. ”Relaţia dintre mine şi sportivi este strictă, cu reguli de disciplină, uneori poate exagerate, dar şi cu momente de relaxare si detensionare. Consider că o relaţie apropiată nu poate exista decât după vârsta pubertății, când ei şi-au format deja un bagaj de deprinderi comportamentale”, adaugă profesoara. Ca în orice domeniu, există greutăţi, există lipsuri – mai ales materiale – dar, cumva, mai există şi acel „ceva” miraculos ce a făcut ca România să mai dea lumii, în continuare, sportivi de valoare mondială. Iar acel „ceva” se află, dincolo de talentul indiscutabil al multor copii, în pasiunea, dedicarea şi competenţa unor antrenori de talente, aşa cum ne place să îi numim. Aşa cum este şi Natalia Jureschi-Gheorghe.